Salt to content
 

Festival de traditii si obiceiuri

Care este adevărata bogăție a unui popor? De ce avem nevoie ca să ne amintim de noi înșine și frumusețea noastră? Uneori și de cele mai multe ori, copiii sunt cei care ne deschid ochii și ne indică răspunsul.

Participarea elevilor școlii noastre la “Festivalul național de tradiții și obiceiuri ” a demonstrat că, pentru a nu ne pierde într-o lume în care suntem toți la fel pentru că nu mai suntem în niciun fel, este nevoie să ne aplecăm mai mult asupra tradiției. Aceasta este gardianul identității și bogăției noastre ca popor și conturează idealul unității în diversitate.

Cea mai mare realizare a voastră dragi elevi nu este trofeul, ci faptul că ați reușit să faceți o sală întreagă să vibreze dragoste față de origini și istoria neamului nostru. FELICITĂRI!!!

De asemenea, salutăm cu mult respect munca și dăruirea coordonatorilor echipei (dir.Ana Moldovan, prof.Simona Rus, prof. Ionela Păltinean înv. Livia Muscar) și așteptăm cu drag să ne impresionați si la următoarea ediție!

Mulțumim organizatorilor pentru acest minunat spectacol al tradițiilor! Școala  Gimnazială  Nr.  1   Bistrița

Acest site utilizează cookies pentru o mai bună funcționare și optimizare. Vă rugăm să vă exprimați acceptul sau refuzul cu privire la acest aspect. Vă mulțumim! AcceptăRespingeCiteste mai mult
Protecția Datelor Personale
Skip to content